Publika.md – Congresul SUA a aprobat rezoluția prin care reafirmă sprijinul pentru Republica Moldova, Ucraina și Georgia

Congresul SUA a aprobat rezoluția prin care exprimă sprijinul pentru țările Europei de Est și NATO.  Statele Unite susțin integritatea teritorială și suveranitatea politică a Moldovei, Ucrainei și Georgiei, precum și reafirmă suportul pentru guvernările alese democratic și oamenii din cele trei țări, încurajând aspirațiile democratice. Documentul stipulează angajamentul SUA de a susține cele trei…

Ziarulnational.md – DECLARAȚIE: Cele patru protocoale semnate între Chișinău și Tiraspol, „lanț de CEDĂRI dezechilibrate, cu EȘECURI garantate”

Cele patru protocoale semnate în toamna anului trecut între Chișinău și Tiraspol, care vizează problemele legate de accesul fermierilor la terenurile de după traseul Tiraspol-Camenca, ale școlilor cu predare în limba română din stânga Nistrului, restabilirea telefoniei fixe și mobile între cele două maluri ale Nistrului și apostilarea diplomelor de studii emise de Transnistria, ar…

Gov.md – Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control a fost suplinită cu un nou expert

Sub președinția delegației Republicii Moldova, la 12 iulie 2018 în or. Bender s-a desfășurat ședința Comisiei Unificate de Control, care conform agendei de lucru a dezbătut 2 subiecte. La propunerea delegației Chișinăului, CUC la aprobat în funcția de observator militar pe locotenent-colonelul Ion Epure și expert cu statut permanent, pe dl Viorel Cernăuțeanu, din cadrul…

Europalibera.org – Ion Leahu: „Rusia a bătut aici cuiul și își fortifică prezența”

Valentina Ursu   Poate Occidentul sili Rusia să pună în aplicare o soluție pentru Transnistria? NATO cere Rusiei să îşi retragă trupele din estul Republicii Moldova. Iar la finele lunii iunie Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție, cerându-i Moscovei să încheie cât mai repede şi necondiționat acest proces. Și Adunarea Parlamentară a Organizației…

Gov.md – Întrevederea Viceprim-ministrului Cristina Lesnic cu Ambasadorul României în Republica Moldova Daniel Ioniță

Viceprim-ministrul Cristina Lesnic a avut astăzi, 12 iulie curent, o întrevedere cu Ambasadorul României în Republica Moldova Daniel Ioniță. Oficialii au purtat discuții pe marginea subiectelor abordate în cadrul dialogului dintre Chișinău și Tiraspol, evoluțiilor recent înregistrate în procesul de negocieri, fiind evidențiate rezultatele obținute în implementarea unor teme ce figurează în pachetul „Berlin plus”,…

Viitorul.org – Trei studii sub egida IDIS „Viitorul”

EVALUAREA DIACRONICĂ A DOCUMENTELOR SEMNATE DE CHIȘINĂU ÎN PROCESUL DE REGLEMENTARE A PROBLEMATICII TRANSNISTRENE (autor: Ion Tăbârță): http://viitorul.org/files/library/2.%20Auditul.pdf EVALUAREA IMPLEMENTĂRII DECIZIILOR PROTOCOLARE DIN EDUCAȚIE (autori: Ion Tăbârță, Veaceslav Berbeca): http://viitorul.org/files/library/4.%20Evaluarea%20implementării%20deciziilor%20protocolare%20din%20educație.pdf PARAVANELE EXTERNE ALE SECESIONISMULUI: PARADIPLOMAȚIE ȘI INSURGENȚĂ (autor: Igor Munteanu): http://viitorul.org/files/library/3.%20Paravanele%20externe.pdf