Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a examinat cauza Mangîr şi alţii vs. R. Moldova şi Rusia timp de 12 ani. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a obligat Federația Rusă să plătească despăgubiri în valoare de peste 90 de mii de euro unui grup de polițiști, care au fost arestați și maltratați într-un izolator de…
Infotag.md – O FIRMĂ DIN MOLDOVA A ÎNCHEIAT ÎN PREMIERĂ UN CONTRACT INVESTIŢIONAL CU GUVERNUL TRANSNISTRIEI
Compania „Top Geo Serv” de la Chişinău este prima firmă din Moldova care a încheiat un contract investiţional cu guvernul autoproclamatei RMN. Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la presa locală, aceasta înseamnă că, potrivit noii legislaţii investiţionale a regiunii, compania va fi scutită de plata impozitului pe venit, impozitului funciar şi a impozitului pe dividendele…
Ziarulnational.md – Grigori Karasin: Rezoluția privind retragerea trupelor MILITARE ruse de pe teritoriul R. Moldova, adoptată de ONU, „provocatoare” și „amenințare asupra progresului fragil” în reglementarea transnistreană
Contingentul de pacificatori din stânga Nistrului contribuie la securitatea Europei, întrucât, în cei 26 de ani de la înființarea acestuia, în Transnistria nu au mai avut loc confruntări armate, susține viceministrul rus de Externe, Grigori Karasin. „Transnistria este singura regiune din Europa de Est unde, după introducerea contingentului de pacificatori, confruntările militare au încetat și…