Astăzi, 25 mai curent, Viceprim-ministrul Cristina Lesnic a avut o întrevedere cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova James Pettit. În contextul desfășurării unei noi runde de negocieri în formatul „5+2” ce va avea loc la Roma, Italia în perioada 29-30 mai a anului curent, oficialii au abordat situația actuală din cadrul procesului…
Gov.md – Delegația transnistreană în Comisia Unificată de Control confirmă amplasarea ilegală a posturilor sale mobile în Zona de Securitate
Comisia Unificată de Control (CUC) s-a convocat la 24 mai în or. Bender. Delegația Republici Moldova, care a prezidat ședința, l-a prezentat la funcția de observator militar al Republicii Moldova pe locotenent-colonelul Veaceslav Veste. Ulterior, CUC a audiat raportul săptămânal privind situația din Zona de Securitate, prezentat de Comandamentul Militar Întrunit (CMÎ), care a conchis…