Prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit cu reprezentantul special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, ambasadorul Wolf Dietrich Heim. Premierul a salutat vizita oficialului la Chişinău, precum şi vizita preconizată pentru viitorul apropiat a ministrului de Externe al Austriei în calitatea sa de Preşedinte în exerciţiu al OSCE. “Apreciem aceste vizite…
Ivan Babici: Securitatea alimentară a Transnistriei este sub ameninţare
La sfârşitul lunii noiembrie 2016, în Transnistria se observă un nivel al inflaţiei de 0,7% (de la începutul anului, preţurile la mărfuri au crescut în medie cu 3,8%), ceea ce ar putea fi interpretat drept un coeficient pozitiv pentru populaţia din Transnistria. După patru luni de deflaţie în sfera serviciilor a fost constatată o creştere…
18.01.2017: Plahotniuc: Soluționarea conflictului transnistrean – doar în formatul 5+2,fără soluții din „afară”
PDM consideră că soluționarea conflictului transnistrean se poate face doar prin dialog, în formatul 5+2, nu prin soluții identificate în afara acestui format. O declarație în acest sens a fost publicată într-un comunicat al foamțiunii, dar pe și pe contul de facebook al președintelui PD, Vlad Plahotniuc. ”Referitor la subiectul federalizării țării, idee promovată de…
18.01.2017: Bălan: Planul Kozak, amintit de Putin, prezintă riscuri majore pentru R.Moldova
Soluția de reglementare a conflictului transnistrean trebuie să fie luată în cadrul formatului de negocieri 5+2 și consultată cu societatea civilă și cu cetățenii Republicii Moldova, a declarat astăzi vicepremierul responsabil pentru reintegrare Gheorghe Bălan, în cadrul unei conferințe comune de presă cu reprezentantul Special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană Wolf Dietrich Heim….
18.01.2017: Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a avut o întrevedere cu Reprezentantul special al Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE pentru reglementarea conflictului transnistrean, Ambasadorul Wolf Dietrich Heim
Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a avut la 18 ianuarie curent, o întrevedere cu Reprezentantul special al Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE pentru reglementarea conflictului transnistrean, Ambasadorul Wolf Dietrich Heim, fiind însoţit de Ambasadorul Michael Scanlan, Şeful Misiunii OSCE în Moldova şi de alţi diplomaţi din cadrul OSCE. Cu acest prilej, Vicepremierul a exprimat satisfacţia în legătură…
18.01.2017: Dodon pune datoria Tiraspolului la gaz pe spatele Chișinăului: Cei peste 6,5 mlrd. de dolari sunt datoria Moldovei
Preşedintele Igor Dodon a recunoscut datoriile Transnistriei pentru gazul natural drept „datoria totală a Moldovei” faţă de compania rusă „Gazprom” în sumă de $6,5 mlrd. Despre aceasta Dodon a declarat în timpul întrevederii la Moscova cu conducerea concernului rus. În acelaşi timp, şeful statului, care pe 16-18 ianuarie efectuează prima sa vizită oficială în Rusia,…