31.01.2017: VITALII IGNATIEV A FOST NUMIT MINISTRU AL AFACERILOR EXTERNE ŞI PRINCIPALUL NEGOCIATOR AL TRANSNISTRIEI

Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a semnat în ajun decretul de numire a lui Vitalii Ignatiev în funcţia de ministru al Afacerilor Externe al autoproclamatei RMN. Tot el este şi „reprezentantul special al preşedintelui în procesul de negocieri, pentru cooperare cu reprezentanţele diplomatice şi cu organizaţiile internaţionale”. Ignatiev are 36 de ani. Activează la…

30.01.2017: Bilanțul vizitei lui Krasnoselski la Moscova: Gaze mai ieftine pentru veterani, cetățenie rusă pentru transnistreni și tactica „pașilor mici” în relația cu Chișinăul

Vizita de săptămâna trecută în Federația Rusă a liderului nerecunoscut de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, s-a soldat cu 15 întâlniri avute cu oficiali ruși și cu reprezentanți ai societății civile în numai trei zile, dar și cu „înțelegeri” în domeniul economic și social pentru transnistreni, anunță presa rusă. Krasnoselski a declarat că în Duma Rusă…

Andrey Devyatkov: Representation of Transnistria in Moscow: political status and key objectives

On January, 12 the Transnistrian leader Vadim Krasnoselsky announced that the break-away republic is going to establish a “representation” in Moscow. He also enlisted the key objectives of this institution: mending the relations with Russian State Duma and executive bodies, development of economic contacts with Russia as well as legal and consultative assistance for Transnistrians…

29.01.2017: Separatiștii de la Tiraspol, supărați în urma unui incident care a avut loc pe Aeroportul din Chișinău

Așa-zisul ”ministru al industriei și dezvoltării regionale” din regiunea transnistreană, Nicolai Gliga, a fost reținut sâmbătă de poliția de frontieră a Republicii Moldova pe Aeroportul din Chișinău. Gliga revenea din Moscova, unde a călătorit în scop de afaceri. „O acțiune unilaterală a autorităților competente ale Republicii Moldova, fără o bază obiectivă și motivată politic”, a reacționat…

Andrey Devyatkov: German view on Romanian approach to the Transnistrian issue

Recently a new ambassador of Germany, Cord Meier-Klodt, was appointed to Bucharest. He is definitely not a political neophyte in the region. In 2016 during the German OSCE Chairmanship he was a Special Representative for Transnistrian conflict settlement. In 2014-2015 Meier-Klodt coordinated the work of German Foreign Ministry in Eastern Europe, Caucasus and Central Asia….

Ion Leahu: Arta imposibilului

Tamara Guzencova, politolog, adept devotat al „statalităţii” transnistrene, ne propune pe propria pagină în „FB” o analiză a rezultatelor vizitei lui I. Dodon la Moscova. Am decis a evidenţia acest material din multe altele, care au oglindit evenimentul, anume din considerentele poziţiei autorului: fiind adept profesionist  al „rmn” în calitatea de director-adjunct al Institutului Rus…