Ucraina nu are resursele necesare pentru a se ocupa de pericolul pe care îl reprezintă segmentul de graniţă cu regiunea separatistă transnistreană, susţine un expert german intervievat de publicaţia Nezavisimaia Gazeta, informează Agora. „Ucraina nu are resurse necesare pentru a se ocupa de Transnistria – are un conflict la sud. Germania, aflată acum la președinția…
Ion Manole: „De 25 de ani avem un vacuum privind procedurile de apărare în instanțele de judecată ale cetățenilor din regiunea transnistreană”
Ce rost are negocierea unei soluţii pentru un conflict ca cel transnistrean, dacă acest lucru nu va presupune şi beneficiile democraţiei pentru locuitorii regiunii ce urmează a fi reintegrată în Republica Moldova? Până la dorita rezolvare a conflictului, cum poate fi asigurat – şi poate fi oare – accesul cetăţenilor din regiune la o instanţă…
25.02.2016: Reacția Rusiei în cazul Mozer: CEDO a emis o decizie politizată
Ministerul Justiției al Federației Ruse a emis un comunicat de presă în care și-a expus părerea privind câștigul de cauză al cetățeanului moldovean de origine germană Boris Mozer, ținut în închisoare în regiunea transnistreană. Potrivit oficialilor ruși, decizia judecătorilor CEDO este una politizată. „Acordarea ajutorului umanitar oamenilor care au nevoie nu poate servi drept motiv…
25.02.2016: Exerciții militare cu tehnică grea în regiunea transnistreană
Unitățile de tancuri ale pretinselor Forțe Militare din regiunea transnistreană desfășoară în aceste zile exerciții militare cu tehnică grea, scrie novostipmr.com citat de UNIMEDIA. Exercițiile militare, presupun parcurgerea a 3600 de metri cu obstacole atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte. Potrivit pretinselor autorități din regiune aceste exerciții fac parte din…
UN APĂRĂTOR AL DREPTURILOR CONSIDERĂ CĂ TRANSNISTRIA ESTE O „GAURĂ NEAGRĂ” UNDE DREPTURILE OMULUI NU SUNT GARANTATE
Transnistria este „o gaură neagră”, un teritoriu unde nu sunt garantate drepturile fundamentale ale omului, consideră preşedintele Asociaţiei Promo-LEX, Ion Manole. Potrivit agenţiei „INFOTAG”, el a spus miercuri, într-o conferinţă de presă, că ceasta o confirmă decizia din ajun a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) privind recursul cetăţeanului RM, Boris Mozer, împotriva Moldovei şi…
24.02.2016: O incursiune în lumea mafiei transnistrene. Personajul zilei – Talgat Baitaziev
Regiunea transnistreană rămâne în continuare un paradis al crimei organizate, peisaj în care un om de afaceri precum kazahul Talgat Baitaziev se simte în elementul său. Recent, pe una din reţelele de socializare în limba rusă a fost publicată o înregistrare video care îl are ca protagonist pe Baitaziev. Potrivit Deschide.md, în înregistrare milionarul de…