12.09.2015: Transnistrenii vor putea primi cetățenia română. Viorel Badea: „Este un mare pas ÎNAINTE”

Pe data de 9 septembrie 2015, Guvernul României a adoptat o Ordonanță de Urgență privind modificarea Legii cetățeniei române, Legea 21/1991, în așa fel încât și românii aflați în comunitățile istorice din teritorii care nu au aparținut niciodată administrativ României să poată primi cetățenia română. Modificările aduse acestei legi nu întrunesc toate cerințele din proiectele…

Timpul.md: Ce zice Tiraspolul, UTAG și intelectualitatea despre protestul din PMAN

Dincolo de Nistru, protestul are o alură proeuropeană. Andrei Safonov, analist politic, Tiraspol Poziţia transnistrenilor în legătură cu protestele din Chişinău este rezervată şi corectă. Pe de o parte, ei înţeleg că, odată cu majorarea preţurilor şi a tarifelor, aproape în toate statele Europei de Est există motive de nemulţumire în privinţa situaţiei social-economice. Pe…

Ion Leahu: Moscova nu mai susţine integritatea teritorială a Republicii Moldova

Finalizarea reglementării transnistrene de la Chişinău şi, respectiv, din capitalele europene, se vede în forma unui stat integru sub toate aspectele în cauză: teritorial, politic, economic, juridic. Anume acest rezultat este aşteptat de la procesul de tratative în formatul 5+2. Aşa e în teorie. Practica s-a materializat în mai multe evenimente începând cu 22 iulie…

11.09.2015: La 10 septembrie Comisia Unificată de Control și-a reluat activitatea

La 10 septembrie Comisia Unificată de Control și-a reluat activitatea   La 10 septembrie 2015 Comisia Unificată de Control și-a reluat activitatea. În cadrul discutării aspectelor organizatorice au fost întăriți noul șef militar superior al contingentului Forţelor de Menţinere a Păcii din partea Republicii Moldova, colonelul Eduard Ohladciuc, reprezentantul Misiunii OSCE Per Normark și observatorul…

11.09.2015: La Tiraspol a avut loc întâlnirea reprezentanților politici în reglementarea transnistreană

La Tiraspol a avut loc întâlnirea reprezentanților politici în reglementarea transnistreană 11. 09.2015 La 10 septembrie 2015, la sediul Misiunii OSCE din Tiraspol, a avut loc întâlnirea de lucru a reprezentanților politici în reglementarea transnistreană din partea Chișinăului și Tiraspolului, Victor Osipov şi Nina Ştanski, la care au asistat reprezentanții participanților din cadrul formatului de…

10.09.2015: Tiraspol AMENINŢĂ că va interzice accesul în regiune a maşinilor înregistrate în dreapta Nistrului

Autorităţile de la Tiraspol ameninţă că vor interzice accesul în regiune a automobilelor înregistrate în dreapta Nistrului. Despre acest lucru a anunţat reprezentantul politic din partea Tiraspolului, Nina Ştanski, în cadrul întrevederii cu vicepremierul pentru Reintegrare, Victor Osipov.  Reacţia lui Ştanski vine după ce Poliţia de Frontieră a anunţat că, din 1 septembrie, proprietarii maşinilor cu…