Raportorul din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Piotr Wach, susţine că autorităţile din Găgăuzia s-ar putea împotrivi unei eventuale soluţii identificate pentru soluţionarea diferendului transnistrean. Piotr Wach a declarat în cadrul unui interviu pentru „Europa Liberă” că başcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a fost invitată la Paris pentru discuţii cu Comitetul Permanent al Adunării…
29.09.2015: Iohannis: Națiunile Unite nu trebuie să tolereze conflictul din Transnistria
Preşedintele român Klaus Iohannis a susţinut marţi după-amiază primul său discurs în faţa Adunării Generale a ONU. Iohannis a vorbit și despre conflictul din regiunea transnistreană, președintele făcând și un apel către ONU în acest sens, scrie presa română. „Națiunile Unite trebuie să fie mai puțin tolerante în privința conflictelor prelungite din regiunea Transnistria a Republicii…
Eugen Străuţiu: Partidele de la Tiraspol reprezintă, în mare măsură, interese oligarhice
Nerecunoscută pe plan internaţional, dar organizată din punct de vedere administrativ, republica moldovenească nistreană se încadrează în categoria statelor „de facto”, spre deosebire de statele „de drept”. Din această perspectivă a fost realizat proiectul „Dezvoltarea ca soluţie a conflictului transnistrean”, implementat de către Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu prin Laboratorul pentru Analiza Conflictului Transnistrean, relatează…
Evzmd.md: Conflictul de pe Nistru provoacă costuri economice şi efecte negative evidente
Nu există motive întemeiate ca Republica Moldova şi Transnistria să existe ca două entităţi separate. De această părere sunt un grup de cercetători români, care au publicat „O analiză comparativă a dezvoltării pe cele două maluri ale Nistrului”, apărută la Sibiu, România. Publicaţia conţine date comparative ale statutului, politicii, economiei şi drepturilor omului în Moldova…
Infotag: MOLDOVA ŞI TRANSNISTRIA NU AU VALORIFICAT OPORTUNITĂŢILE DE DEZVOLTARE – CERCETĂTORI ROMÂNI
Nici Moldova, nici Transnistria nu au folosit pe deplin oportunităţile de dezvoltare, consideră savanţii de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, România, Eugen Străuţiu şi Vasile Tabără. Potrivit agenţiei „INFOTAG”, joi la prezentarea studiului „Analiza comparativă a dezvoltării pe ambele maluri ale Nistrului” ei au spus că RM pe ambele maluri ale Nistrului se dezvoltă…