Comunicat de presă 22 iulie 2015 Întrevederea viceprim-ministrului Victor Osipov cu delegaţia Parlamentului European Viceprim-ministrul în exerciţiu Victor Osipov a avut astăzi o întrevedere cu membrii Subcomisiei pentru securitate şi apărare a Parlamentului European, aflaţi într-o vizită oficială în Republica Moldova. Delegaţia a fost condusă de dna Anna Elżbieta Fotyga preşedintele subcomisiei, euro-parlamentar polonez. În debutul discuţiilor, dna…
Promo-Lex: Anchete și ”controale ale procuraturii” la comanda lui Șevciuc. Cum activează presa din stânga Nistrului
În regiunea separatistă transnistreană este limitată libertatea de exprimare, iar măsurile administrative ale ”autorităţilor regionale” au redus la minimum exprimarea opiniilor critice în adresa puterii locale. Constatarea aparține experților organizației Promo-LEX și a fost publicată în cel mai recent raport privind respectarea drepturilor omului, comunică Politik.md. Potrivit aceleiași surse, situația privind libertatea de exprimare şi…
(EXPERȚI) Reţinerea fiului unui oficial transnistrean pune în pericol dialogul cu Tiraspolul
Reţinerea de către Interpol, la solicitarea poliţiei moldoveneşti, a fiului aţa-zisului ministru de interne din Transnistria pune în pericol dialogul Chişinăului cu Tiraspolul, însă Chişinăul trebuie să-şi menţină poziţia şi să nu cedeze. Concluzii în acest sens au fost formulate în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV”. Fostul director al Serviciului…
22.07.2015: Cei mai mari contribuabili ai Transnistriei au redus încasările la buget
Dinamica încasărilor fiscale ale întreprinderilor transnistrene la bugetele de toate nivelele ale autoproclamatei RMN continuă să scadă. La începutul lunii iulie din partea a 50 mari întreprinderi contribuabili au fost încasate cu 158 mil. ruble (15%) mai puţin decât în primul semestru al anului trecut. Potrivit agenţiei “Infotag”, cu referire la datele Ministerului Finanţelor din…
22.07.2015: VESTE tristă pentru locuitorii din stânga Nistrului. Ce a decis Executivul de la Chişinău
Gata cu paşapoartele biometrice, eliberate gratis pentru cetăţenii din stânga Nistrului, informează publika.md. Executivul de la Chişinău a decis să perceapă bani de la locuitorii din regiunea transnistreană care vor dori să-şi perfecteze primul paşaport cu care să călătorească în străinătate. Viceministrul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor Valeriu Tarlev a explicat la şedinţa Guvernului de astăzi că…
22.07.2015: Nina Ștanski, înfuriată de arestarea lui Kuzmiciov junior la Atena
Șefa așa-numitului Departament de Externe de la Tiraspol, Nina Ștanski, a expediat mai multe scrisori de protest reprezentanților părților implicate în procesul de negocieri în formatul 5+2, scrie dniester.ru citat de unimedia.info. Ștanski a fost înfuriată de arestarea la Atena a fiului șefului așa-numitului Departament de Interne din regiunea separatistă. În scrisoare se spune că așa-numitele…