Dmitri Soin: Moscova înțelege că coridorul comercial – este începutul integrării Trasnistriei în Moldova, respectiv – în UE

Regiunea transnistreană nu are altă cale decât să dezvolte comerțul cu Uniunea Europeană. O declarație în acest sens a fost făcută de către așa-zisul deputat al sovietului suprem de la Tiraspol Dmitrii Soin, care susține că administrația transnistreană va trebui să plătească pentru „coridorul european” cu gazul rusesc. Potrivit lui Soin, apropierea Tiraspolului de UE…

Opinii: „Scenariul transnistrean”, tras la indigo pentru Ucraina

„Scenariul transnistrean” riscă să fie aplicat cu succes de Federația Rusă și în cazul părții de est a Ucrainei, acolo unde un armistițiu fragil semnat recent la Minsk este momentan în vigoare. Aceasta a fost poate cea mai puternică concluzie a dezbaterii de luni seară, de la Muzeul Țăranului Român, ce a urmat după vizionarea…

03.03.2015: Încă un pas făcut pentru sporirea încrederii între cele două maluri ale Nistrului

20 de jurnalişti de pe ambele maluri ale Nistrul au participat la clubul de presă final dedicat totalizării rezultatelor proiectului „Jurnaliştii de pe ambele maluri ale Nistrului pentru democraţie şi colaborare”, implementat de API, în parteneriat cu Media Center din Tiraspol, cu sprijinul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană, co-finanţat şi implementat…

02.03.2015: Politicienii care au luptat în conflictul armat de pe Nistru

Astăzi, se împlinesc 23 de ani de la declanșarea conflictului armat de pe Nistru. Cu această ocazie, TRIBUNA a decis să publice un material despre politicienii ce au luptat în acel conflict. Primul politician ce merită menționat în acest context este noul ministru al Apărării, Viorel Cibotaru. El a participat la conflictul militar de pe…

02.03.2015: Banii rusești ar putea ajunge în regiunea transnistreană

Săptămâna viitoare în regiunea transnistreană ar putea ajunge banii din Federația Rusă sub forma de ajutor umanitar, despre aceasta a vorbit liderul de la Tiraspol Evghenii Șevciuk în cadrul unei emisiuni la postul local de televiziune, transmite UNIMEDIA. Șevciuk a menționat că tranșa care este așteptată se va îndrepta în primul rând către pensionarii din…

Iulian Chifu: Chişinăul în poziţie de forţă pentru a negocia Transnistria cu Rusia

Agenția de stiri Rosbalt a transmis o declarație atribuita unui oficial guvernamental rus, care îsi manifesta agresiv dezaprobarea fața de liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, despre care spunea ca este „o gafa a Ministerului Afacerilor Externe și a Președinției ruse”.   Liderul separatist de la Tiraspol este „un administrator slab, a pus în…