Situația, și așa dificilă, între Chișinău și Tiraspol a devenit și mai tensionată după ce un grup de activiști ai Partidului Liberal au fost reținuți în regiune, iar, săptămâna aceasta, un grup de combatanți, care au participat la conflictul armat de pe Nistru din 1992, a încercat să-i oprească accesul în aeroportul din Chișinău președintelui…
13.11.2014: Soldatul rus, care a evadat din prizonieratul ucrainean a fost găsit la Tiraspol
Soldatul rus, Andrei Balobanov, care a evadat din prizonieratul ucrainean, a fost găsit la Tiraspol. Acesta a fost preluat de soldații ruși. Acum o săptămână, pe 5 noiembrie, soldatul rus, Andrei Balobanov, în vârstă de 19 ani, i-a sunat pe părinții săi pentru a le spune că se află pe teritoriul Transnistriei, în Tiraspol. La…
13.11.2014: Criza din Ucraina s-a răsfrânt asupra a 70% din întreprinderile Transnistriei
Majoritatea întreprinderilor industriale din Transnistria au simţit pe propria piele consecinţele negative ale crizei din Ucraina. La această concluzie au ajuns specialiştii de la banca republicană din nerecunoscuta republică. Rezultatele monitoringului efectuat în vară, la care au participat conducătorii a 40 de întreprinderi industriale solide din Transnistria au fost publicate în ultimul număr al revistei…
13.11.2014: Veteranii Asociației „Tiras-Tighina” nu se lasă: Vom continua
Membrii Asociației „Tiras-Tighina” nu se lasă intimidați de declarațiile autorităților de la Tiraspol și spun că vor continua acțiunile lor. Declarațiile au fost fost făcute de președintele Asociației veteranilor de război din 1992 Tiras-Tighina, Anatolie Caraman în cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi, anunță Politik.md. Potrivit lui Caraman, veteranii războiului de pe Nistru sunt…
13.11.2014: Karasin: Rusia este împotriva pauzei în procesul de negocieri în formatul „5+2”
Federația Rusă se pronunță împotriva prelungirii pauzei în cadrul negocierilor în formatul „5+2”. Poziția Moscovei a fost exprimată în cadrul unei întrevederi între secretarul de stat, viceministrul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Grigori Karasin cu reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Ambasadorul Radojko Bogojević, transmite UNIMEDIA cu referire…
13.11.2014: Separatiştii din Republica Moldova se tem de Ucraina: Transnistria îşi caută scăparea la Moscova
Colaborarea strânsă dintre Chişinău şi Kiev are efecte la Tiraspol. Într-o conferinţă de presă organizată la Moscova, liderul separatist Evgheni Şevciuk s-a plâns că regiunea pe care o conduce nu poate supravieţui fără sprijin rusesc. Kremlinul, care pretinde că este profund îngrijorat de soarta etnicilor ruşi din afara Rusiei, l-a trimis pe vicepremierul Dmitri Rogozin…