Sensul evoluțiilor conflictului transnistrean este mai degrabă spre aprofundarea divergențelor, decât spre soluționare, constată studiul „The Transnistria conflict files” prezentat sâmbătă, 16 septembrie, în cadrul unei conferințe la Sibiu. Principala cauză ține de conflictul armat din Ucraina, astfel încât atât Federația Rusă cât și Ucraina au interese sporite și diametral opuse față de acest diferend.
„Pe de o parte, Federația Rusă are nevoie aici de un pivot puternic militarizat, disciplinat, capabil să acționeze eficient în eventualitatea unui conflict deschis cu Ucraina (care în faze ulterioare se poate dezvolta spre Occident), în cooperare cu celelalte capabilități ale Federației Ruse și forțele separatiste din Ucraina. De cealaltă parte, Ucraina este deplin conștientă de forța pe care cooperarea ruso-transnistreană o poate dezvolta în strategia generală a unui eventual război, și dezvoltă măsuri proprii de securizare”, potrivit studiului.
În acest context, autorul, Eugen Străuțiu, susține că sarcina principală a Ucrainei este să neutralizeze amenințările din partea regiunii transnistrene prin interzicerea, în cooperare cu Chișinăul, a comunicării dintre sistemul militar rus și cel transnistrean și a aprovizionării și rotației efectivelor ruse.
Pe de altă parte, Federația Rusă a reacționat prin afectarea unității și capacității de acțiune a Chișinăului. Astfel, în timp ce guvernul de la Chișinău rămâne consecvent proiectului de izolare strategică a Transnistriei, președinția este loială intereselor Federației Ruse. „În perspectivă mai apropiată sau mai îndepărtată, așteptăm în Republica Moldova înfruntări decisive între cele două tendințe – de victoria uneia sau alteia dintre acestea depinde continuarea proiectului de întărire a Transnistriei separate, sau readucerea acesteia în cadrul Republicii Moldova.
Toate celelalte dosare se dezvoltă, în principiu, pornind de aici”, consideră autorul.
Studiul prognozează că în această situație Tiraspolul, mai mult ca oricând, va refuza să discute orice proiect care vizează reintegrarea în Republica Moldova. Totodată, în ultimii ani, paleta opțiunilor de soluționare s-a îngustat foarte mult. Tendința de moment „este de recurgere la măsuri de forță și amenințarea cu forța”, concluzionează studiul.
În privința acestui conflict din prisma Bucureștiului, studiul constată că evoluțiile interesează statul român în cel mai înalt grad, „atât sub aspectul prevenirii și contracarării riscurilor la adresa propriei securități, cât și în calitate de membru al unor alianțe care constituie actori internaționali majori – și care au interese de securitate, economice și politice în această parte a Europei”.
România a contribuit la apropierea celor două maluri ale Nistrului pin consultări diplomatice, finanțarea unor proiecte pentru stimularea dialogului, finanțarea unor volume de analiză, etc. Totodată, România contribuie la sporirea capacităților de negociere a Chișinăului, inclusive prin sporirea independenței energetic a Chișinăului prin interconectarea electric și de gaze.
„România are interese și capacități pentru a contribui în mod suplimentar la reglementarea transnistreană; un dialog consolidat pe această temă cu actorii implicați în formatele de negocieri poate concretiza resurse și modalități utile însăși reglementării”, constată studiul ”The Transnistria conflict files”.
Studiul a fost realizat în cadrul unui proiect realizat de o echipă de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu finanțat
Sensul evoluțiilor conflictului transnistrean este mai degrabă spre aprofundarea divergențelor, decât spre soluționare, constată studiul „The Transnistria conflict files” prezentat sâmbătă, 16 septembrie, în cadrul unei conferințe la Sibiu. Principala cauză ține de conflictul armat din Ucraina, astfel încât atât Federația Rusă cât și Ucraina au interese sporite și diametral opuse față de acest diferend.
„Pe de o parte, Federația Rusă are nevoie aici de un pivot puternic militarizat, disciplinat, capabil să acționeze eficient în eventualitatea unui conflict deschis cu Ucraina (care în faze ulterioare se poate dezvolta spre Occident), în cooperare cu celelalte capabilități ale Federației Ruse și forțele separatiste din Ucraina. De cealaltă parte, Ucraina este deplin conștientă de forța pe care cooperarea ruso-transnistreană o poate dezvolta în strategia generală a unui eventual război, și dezvoltă măsuri proprii de securizare”, potrivit studiului.
În acest context, autorul, Eugen Străuțiu, susține că sarcina principală a Ucrainei este să neutralizeze amenințările din partea regiunii transnistrene prin interzicerea, în cooperare cu Chișinăul, a comunicării dintre sistemul militar rus și cel transnistrean și a aprovizionării și rotației efectivelor ruse.
Pe de altă parte, Federația Rusă a reacționat prin afectarea unității și capacității de acțiune a Chișinăului. Astfel, în timp ce guvernul de la Chișinău rămâne consecvent proiectului de izolare strategică a Transnistriei, președinția este loială intereselor Federației Ruse. „În perspectivă mai apropiată sau mai îndepărtată, așteptăm în Republica Moldova înfruntări decisive între cele două tendințe – de victoria uneia sau alteia dintre acestea depinde continuarea proiectului de întărire a Transnistriei separate, sau readucerea acesteia în cadrul Republicii Moldova.
Toate celelalte dosare se dezvoltă, în principiu, pornind de aici”, consideră autorul.
Studiul prognozează că în această situație Tiraspolul, mai mult ca oricând, va refuza să discute orice proiect care vizează reintegrarea în Republica Moldova. Totodată, în ultimii ani, paleta opțiunilor de soluționare s-a îngustat foarte mult. Tendința de moment „este de recurgere la măsuri de forță și amenințarea cu forța”, concluzionează studiul.
În privința acestui conflict din prisma Bucureștiului, studiul constată că evoluțiile interesează statul român în cel mai înalt grad, „atât sub aspectul prevenirii și contracarării riscurilor la adresa propriei securități, cât și în calitate de membru al unor alianțe care constituie actori internaționali majori – și care au interese de securitate, economice și politice în această parte a Europei”.
România a contribuit la apropierea celor două maluri ale Nistrului pin consultări diplomatice, finanțarea unor proiecte pentru stimularea dialogului, finanțarea unor volume de analiză, etc. Totodată, România contribuie la sporirea capacităților de negociere a Chișinăului, inclusive prin sporirea independenței energetic a Chișinăului prin interconectarea electric și de gaze.
„România are interese și capacități pentru a contribui în mod suplimentar la reglementarea transnistreană; un dialog consolidat pe această temă cu actorii implicați în formatele de negocieri poate concretiza resurse și modalități utile însăși reglementării”, constată studiul ”The Transnistria conflict files”.
Studiul a fost realizat în cadrul unui proiect realizat de o echipă de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu finanțat de Ministerul român de Externe, cu suportul PNUD.
Sursa: