Pe 18 noiembrie 2013, Viceprim-ministrul Republicii Moldova, Eugen CARPOV, a avut o întrevedere cu Prim-viceministrul afacerilor externe al Republicii Cehia, Secretarul de Stat pentru Afaceri Europene, Jiří SCHNEIDER.
În cadrul discuţiilor, diplomatul ceh a apreciat dinamica transformărilor înregistrate de Republica Moldova şi a evidenţiat necesitatea valorificării cooperării şi consolidării progresului realizat în dialogul cu Uniunea Europeană. De asemenea, oficialul din Cehia a accentuat importanţa Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius pentru viitorul european al ţării noastre.
În acest sens, dl Eugen Carpov a subliniat avantajele integrării europene pentru cetăţenii de pe cele două maluri ale Nistrului, proces care va aduce un plus de valoare reintegrării ţării. „Summit-ul de la Vilnius reprezintă un moment istoric pentru Republica Moldova, iar presiunile externe nu trebuie să descurajeze parcursul european al ţării”, a menţionat Viceprim-ministrul.
De asemenea, dl Eugen Carpov a relatat despre ultimele evoluţii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean şi a enumerat principalele iniţiative ce fac parte din complexul măsurilor de consolidare a încrederii dintre maluri. Viceprim-ministrul a pledat pentru conjugarea eforturilor tuturor partenerilor în vederea avansării discuţiilor pe toate cele trei “coşuri” tematice ale agendei negocierilor în formatul “5+2”.
La finalul întrevederii, Prim-viceministrul afacerilor externe al Republicii Cehe dl Jiří Schneider a reconfirmat susţinerea plenară a autorităţilor cehe în continuarea şi extinderea proiectelor de asistenţă în Republica Moldova.