La 16 martie curent, Igor Dodon a declarat pentru Mihail Gusmam, prim/vice director TASS (agenţie de ştiri din FR), că Moldova ar putea dispare ca stat, în caz că nu soluţionează problema transnistreană. “Fără integrarea statului este imposibil a îl păstra şi a realiza proiecte de consolidare a statalităţii moldoveneşti. Am putea avea viitor, doar fiind împreună cu Găgăuzia şi Transnistria. Eliminarea uneia din aceste componente ar condiţiona dispariţia Moldovei ca stat”.
Potrivit lui Dodon, reglementarea transnitreană a întrat în impas atunci cînd fostul preşedinte V. Voronin, coordonând cu conducerea „Transnistriei nerecunoscute” „planul Kozac”, în ultima clipă a refuzat a-l semna – fiind influenţat de reprezentanţii Occidentului. Pentru a urni procesul de negocieri din actuala situaţie, Dodon îndată a efectuat o întrevedere cu liderul transnistrean Vadim Krasnoselischii, iar în administraţia lui s-a lansat procesul de elaborare a propunerilor concrete care ar contribui la activizarea negocierilor. Dodon consideră că procesul de reglementare necesită a fi divizat în căteva părţi şi a le soluţiona pe rînd. În prim plan preşedintele RM plasează „problemele” locuitorilor ambelor maluri ale Nistrului. Domnia sa începe şirul problemelor cu „libertatea circulaţiei; restabilirea telecomunicaţiilor; asigurarea funcţionării podurilor peste Nistru, etc. Totodată Preşedintele Dodon consideră, că „pentru soluţionarea conflictului este necesar a găsi rezolvarea problemei statutului Transnistriei”. Domnia sa nu indică la faptul cu cine de convenit statutul regiunii, dar propune unele condiţii de principiu, care ar contribui la atingerea scopului dat: „în prim plan este declarea neutralităţii Republicii Moldova, garantată de comunitatea internaţională, factor fără care problema examinată nu are soluţie. Cel de al doilea aspect este păstrarea statalităţii şi integrităţii teritoriale ale statului”.
De data acesta, preşedintele Dodon nu numai a schiţat problema, dar a şi propus careva acţiuni concrete – care, în opinia domniei sale, ar putea asigura şi atingerea scopurilor. Preşedintele propune investirea oficială a regiunii cu anumite drepturi, împuterniciri. Apoi o să se recurgă la negocieri referitor la hotarul de stat comun; se va apropia de unficat sistemul financiar-bancar; regiunea, cum s-a mai spus, va fi investită cu anumite funcţii de guvernare şi control. Dacă vom activa în direcţia dată, avem posibilitatea timp de doi-trei ani să soluţionăm problema. În opinia domnului Dodon, şi conjunctura externă politică favorizează procesul de soluţionare, odată ce actorii influenţi ar obţine o oportunitatea suplimentară de a demonstra capacităţile de a negocia cu efect, a obţine rezultate pozitive”.
Dodon a comunicat că, în pofida poziţiiilor diverse referitor la problemele interne, a obţinut o înţelegere cu Guvernul şi Parlamentul de a elabora un punct de vedere comun în ceea ce ţine de Transnistria. „Am format o platformă comună, în cadrul cărei specialiştii examinează căile de soluţionare a problemelor concrete, cu care se confruntă locuitorii ambelor maluri ale Nistrului, şi, concomitent, referitor la statutul regiunii. Sper, că timp de cîteva săptămîni vom avea proiectele documentelor respective”.
Deci, I. Dodon cu toată seriozitatea a abordat problema transnistreană. Indiferent de termenii utilizaţi, prin ei se vede absolut evident, că actualul preşedinte al Moldovei realizează ceea ce dînsul numeşte „federalizare”. În linii mari planul ar avea la bază următoarea schemă: stafful lui Dodon eleborează statutul regiunii, drepturile şi obligaţiunile acesteia în cadrul federaţiei (confederaţiei); se elaborează procedura de „integrare” a statului; se formulează apelurile către comunitatea internaţională în vederea „garantării” neutralităţii pe veci a Republicii Moldova. Evident că se creionează şi procedura de „reîntregire” a Moldovei, la realizarea căreia ar putea fi invitaţi cei mai mari prieteni ai republicii.
Pînă aici e aproape clar. Mai multe momente tehnice, care vizează (ca exemplu) modalitatea de rambursare a datoriilor istorice ale regiunii transnistrene faţă de monopolistul rus „Gazprom”; soarta acordurilor de asociere şi liber schimb cu UE şi în general a procesului de integrare în UE; conţinutul statutului de neutralitate – cu sau fără armata rusească în teritoriu, etc. Dar, percepția că fără atribuirea regiunii unui statut politic în cadrul Republicii Moldova, problema nu are rezolvare, este evidentă. Am avea dreptul să presupunem, că opţiunea dată ar fi proprie şi reprezentanţilor oficiali ai Federaţiei Ruse – doar e clar că, fără acordul Moscovei, astfel de intenţii au soarta celor care nu au fost realizate timp de 25 de ani. Însă, cam în altă direcţie ar fi axate viziunile acestor oficiali.
Pornim cu cel mai reprezentativ dintre cei care deja și-au dat cu părerea. La 13 martie Grigore Karasin, primvice-ministru de externe al Federaţiei Ruse, a vizitat Moldova şi a trecut şi pe la Tiraspol, unde s-a întâlnit cu mai multă lume. Din răspunsurile lui Karasin în cadrul conferinţei de presă, ar rezuma că domnia sa a avut un singur punct de reper în această vizită: a demonstra disponibilitatea Rusiei de a asigura sporirea activităţii formatului „5+2”, calificîndu-l drept un instrument universal. Potrivit demnitarului de la Moscova, anume în acest format pot fi identificate soluţiile multor probleme, între care şi a celor condiţionate de intenţiile Ucrainei de a adăposti vameşii RM la postul de la Cuciurgan.
Alt aspect a întîlnirii la Tiraspol l-a constituit coordonarea poziţiilor Moscovei şi Tiraspolului în aspectul contactelor cu diferiţi parteneri externi în cadrul diferitelor panouri de discuţii şi negocieri. Mai mult, Karasin a afirmat că, în funcţie de modul în care vor fi soluţionate problemele „practice, concrete”, depinde şi atmosfera în care va evolua reglementarea transnistreană. Tot domnia sa a declarat că „Federaţia Rusă în calitatea sa de stat-garant şi mediator, insistă ca formatul „5+2” să se convoace mai des, avînd în agendă nu aspecte teoretice, ci interesele şi necesităţile pământeşti ale oamenilor din Transnistria”. Nu trezeşte nici o îndoială,că termenul „aspecte teoretice” în limbajul diplomatului din FR, înseamnă „tot ce ţine de „coşul al treilea”, de aspectele politice – în special de statutul regiunii în cadrul Republicii Moldova. Karasin nu şi-a însuşit lui afirmaţia, dar a accentuat că asupra acestui mod de activitate al formatului insistă Federaţia Rusă. Faptul că Karasin, prin noţiuna „aspecte teoretice” s-a referit anume la problema statutului îl confirmă Vadim Krasnoselischii, care a ţinut să concretizeze, în prezenţa lui Karasin, că „în prezent nu este timpul potrivit pentru a discuta referitor la statutul politic al Transnistriei”, la moment (nefiind corectat de Karasin) e cazul de soluţionat probleme practice, care vizează la direct interesele locuitorilor regiunii. Deci, persoana secundă din departamentul de externe al FR s-a declarat în opoziţie tentativelor de a aborda şi a soluţiona principalul aspect al problemei – statutul politic a regiunii.
La 3 martie curent, politologul rus Serghei Marchedonov s-a dat cu opinia referitor la perspectivele soluţionării acestui conflict, într-un interviu pentru agenţia de ştiri rusească „Sputnik Moldova”. El a declarat din start: „să nu ne creem iluzii referitor la perspectivele integrării Transnistriei cu Republica Moldova”. Argumentele invocate. Spre deosebire de alte conflicte în spaţiul ex-sovietic, în cazul dat amprentele interetnice sunt cu mult mai puţin caracteristice. Cu atît mai puţin conflictul dat nu poartă şi un caracter interetnic moldo-rusesc, odată ce moldoveni şi ruşi s-au fixat în calitate de participanţi la acţiunile de luptă în 1992 din ambele părţi. Faza critică altercaţiile au atins-o în 1992, de atunci conflictul este îngheţat – însă problemele statutului nu sunt soluţionate.
Marchedov operează cu noţiuni primitive. El din start vede existenţa contradicţiilor care ar submina formaţiunea, construită din RM şi Transnistria. În special abordează statutul real al „liderilor” transnistreni (preşedinte, speaker al legislativului) care, în noua formulă de guvernare, vor pierde funcţiile decizionale. Anume din aceste considerente el şi afirmă, că integrarea nu e altceva decît iluzii. Asta nu-l împiedică pe Marchedonov să treacă în revizie situaţia din 2003, pregătirea de semnare a „planului Kozac”. Marchedonov afirmă că realizarea acestui act at fi însemnat nu victoria unei părţi asupra alteia, ci un compromis reciproc, spre care părţile au mers consecvent, de la un document spre altul. Şi, declară Marchedonov, doar implicarea reprezentanţilor statelor occidentale a zădărnicit acest proces, lipsindu-l şi de perspectivă pe viitor. Politologul rus consideră că revenirea la rapoartele care s-au creat în 2003 este imposibilă. „Părţile au ratat o şansă extraordinară, la care practic, nu se mai poate reveni”.
Da, Serghei Marchedonov nu este Preşedintele FR, însă el cunoaşte poziţia acestuia şi o popularizează.
Mai mult sau mai puţin, dar poziţia autorităţilor de la Tiraspol şi Moscova se developează, nu vor ele statut pentru Transnistria în cadrul RM. Dar ce spun masele?
Evident, integral părerea locuitorilor nu o vom cunoaşte – ne referim la blogherii din regiune, unii dintre cei care aduc argumente interesante la punctul său de vedere. De data acesta ne referim la Pavel Uvarov, adept al „suveranităţii transnistrene”. El înceacă să ne convingă că politicienii de la Chişinău, indiferent de opţiuni, promovează o abordare comună la capitolul transnistrean. Uvarov studiează trei mesaje adresate transnistrenilor în ultimul timp de către Igor Dodon, guvernul RM şi exponenţii partidelor de dreapta.
Lui I. Dodon i se atribuie propunerea de a forma a un platou de dialog social pentru identificarea căilor de împăcare şi atingerea acordului între malurile Nistrului. Odată ce careva detalii referitor la organizarea discuţiilor nu se propun, Uvarov cu asta încheie prezentarea, dar nu înainte de a demonstra scepticismul referitor la propunerea domnului Dodon a include reprezentanţii regiunii în Parlament, guvern ți alte structuri statale ale RM.
Spre deosebire de Dodon, guvernul a adresat un mesaj foarte concret: pînă la finele anului la punctul de trecere a frontierei “Cuciurgan” să pornească activitatea componenta moldovenească. Cum presupune Uvarov, este doar primul pas; pe viitor, Ucraina şi Moldova, asistate de UE, intenţionează a bloca astfel toate punctele de trecere la frontieră cu Ucraina. Uvarov, ca un elev sărguincios, a repetat setul de provocări cărora vor fi supuse interesele transnistrenilor şi, ca urmare, stabilitatea în zona conflictului.
Cel de al treilea mesaj, atribuit partidelor “de dreapta”, ar fi unul dur, în special varianta Anei Guţu: de a renunţa pentru un timp la tratative în formatul “5+2”, a bloca Transnistria din toate părţile, fortificînd controlul segmentului între Moldova şi Transnnistria.
Potrivit lui Uvarov, indiferent de propunerile concrete, toate structurile vizate au ţintit la o ţintă comună: a impune Transnistria a accepta pe viitor un statut inegal în componenţa Republicii Moldova.
De altfel, Dodon urma să se expună pe marginea acţiunilor la hotar, efectuate de guvern. Ce-l împiedică? Intervenţia celor din Dreapta ar fi utilă lui Dodon şi guvernului, creînd posibilitatea (cu trimitere la opinia publică) excluderii unei federaţii plenipotenţiare, depline şi echivalente.
Potrivit lui Uvarov, Chişinăul consecutiv se eschivează de la un dialog eficient, ce ar putea anula efectele pozitive atinse în cadrul întrunirii preşedinţilor Dodon şi Krasnoselischii în ianuarie 2017. Iar procesul de negocieri va fi anihilat de „discuţiile inutile referitor la coşul al treilea, la statutul Transnistriei”.
Deci, nu este o latură a societăţii transnistrene – cel puţin noi nu am identificat-o – cu acces la microfon, care ar saluta intenţiile Chişinăului de a integra regiunea în spaţiul Republicii Moldova.
În schimb, nu s-a auzit un cuvînt contra interminabilelor aplicaţii militare, destul de costisitoare. În condiţiile cînd Tiraspolul nu dispune de surse pentru a achita integral pensiile şi salariile în sfera bugetară, pare o risipă nefondată de mijloace a efectua sărituri cu paraşuta. La 16 martie curent, potrivit portalului „Novosti Pridnestrovia” structurile cu destinaţia specială din cadrul „forţelor armate” ale Transnistriei, au efectuat sărituri cu paraşuta. Cum a declarat cu această ocazie Ruslan Paulescu, adjunctul „ministrului de apărare”, „săriturile cu paraşuta constituie elementul de bază în procesul de pregătire a unităţilor cu destinaţie specială”. În genere, a continuat Paulescu, Ministerul Apărării acordă o atenţie deosebită procesului de pregătire a aeropurtaţilor.
Concomitent, Tiraspolul a recurs la relurea relaţiilor şi colaborării cu casa regală Romanov, urmaşii ţarismului rusesc. Este o temă interesantă, la ea vom mai reveni. În cazul nostru accentuăm asupra acestui eveniment cu un singur scop – a demonstra că Tiraspolul este preocupat cu multe probleme proprii, ce ţin de starea economiei, de nivelul de pregătire al militarilor, de promovarea regiunii în spaţiul internaţional – ocupaţie în care nu se vede locul procesului de reintegrare cu Moldova. Ar fi un bluf promisiunile date lui Dodon?