15.02.2017: RUSIA ESTE INTERESATĂ DE REGLEMENTAREA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN – KONSTANTIN KOSACIOV

Preşedintele comitetului pentru afaceri internaţionale din cadrul Consiliului Federaţiei ruse, Konstantin Kosaciov, a declarat că Rusia este interesată de reglementarea definitivă a conflictului transnistrean. Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la presa rusă, despre aceasta el a declarat la Moscova, la întrevederea cu delegaţia Sovietului Suprem al Transnistriei, condusă de speakerul Alexandr Şcerba.

„Schimbarea puterii în cadrul alegerilor din Moldova şi Transnistria ar putea contribui la promovarea chestiunii privind soluţionarea definitivă a acestei probleme. Sperăm că problema statutului Transnistriei nu va sta locului, iar schimbarea puterii la Chişinău posibil să joace un anumit rol în acest sens”, a spus senatorul rus.

Potrivit lui, „un anumit optimism în soluţionarea acestei probleme complexe inspiră şi întrevederea recentă a preşedinţilor Moldovei şi Transnistriei”.

El a menţionat că alegerile prezidenţiale din decembrie „au fost desfăşurate în interesul şi în folosul poporului Transnistriei, alegerile s-au desfăşurat legitim, transparent şi democratic”.

„Rezultatul alegerilor nu poate fi pus la îndoială. Rusia în niciun fel nu s-a implicat în campania electorală, Moscova este interesată doar de încetarea diferendului moldo-transnistrean”, a subliniat Kosaciov.

Potrivit lui, Rusia va continua să acorde asistenţă Transnistriei, deoarece „acolo locuiesc concetăţenii noştri”. El a informat că Preşedintele FR, Vladimir Putin a dispus să fie găsite posibilităţi pentru simplificarea procedurii de acordare a cetăţeniei Rusiei pentru locuitorii din Transnistria. La întrevedere s-a menţionat că cetăţenia rusă o deţin deja 213 mii de transnistreni, ceea ce constituie aproape jumătate din numărul locuitorilor din regiune.

 

Sursa: http://www.infotag.md/rebelion-ro/240133/