14.04.2016: Reprezentanții Tiraspolului evită semnarea unei decizii menite să asigure libera circulaţie în Zona de Securitate şi să elimine barierele existente în perimetrul acesteia

Astăzi, 14 aprilie, în cadrul ședinței Comisiei Unificate de Control (CUC), conform ordinii de zi, anterior aprobate, urma să fie continuată activitatea în vederea definitivării mecanismului menit să asigure libera circulație a locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, în special, prin Zona de Securitate. În contextul înţelegerilor convenite în cadrul întrevederilor de lucru ce au avut loc cu participarea copreședinților delegațiilor, reprezentanților Misiunii OSCE și ai Ucrainei în CUC, a fost elaborat un proiect de decizie, în care se menţionează că, mecanismul de pacificare trebuie să asigure controlul situației în zona de responsabilitate a forțelor de menţinere a păcii şi să ofere posibilitatea reacționării prompte la documentarea incidentelor apărute.

Proiectul propus Comisiei spre aprobare stabilește necesitatea efectuării unei monitorizări ample a situației privind libera circulație în Zona de Securitate, pentru o perioadă de trei luni consecutiv. Din considerentul necesității obiective de a debloca activitatea observatorilor militari, copreședintele din partea componentei Federației Ruse a introdus un punct ce statuează că, pe parcursul perioadei de monitorizare, Comandamentul forțelor de pacificare (FP), la solicitarea unuia din Comandanții contingentelor FP, va asigura ieșirea acestora la fața locului pentru a documenta în mod regulamentar incidentele și încălcările care au loc.

Totodată, reieșind din prevederile documentului ce vizează principiile de colaborare în Zona de Securitate, aprobat în cadrul CUC la 10 octombrie 2004, în acest proces urma să fie implicată activ și Misiunea OSCE în Republica Moldova.

Este de menționat faptul că, partea transnistreană se manifestă prin abordări provocatoare și neconstructive la acest capitol, neglijând vehement rolul și statutul atribuit OSCE, cu instituirea artificială a diverselor bariere în activitatea acesteia și încălcarea flagrantă a prevederilor documentelor CUC, inclusiv, prin blocarea realizării angajamentelor asumate prin decizia din 10 octombrie 2004.

Proiectul ce vizează mecanismul menționat mai sus, oferă posibilitatea eficientizării considerabile a activității misiunii de pacificare și stipulării unor garanții reale în măsură să asigure reluarea circulației nestingherite prin Zona de Securitate. De această părere sunt toți participanții la lucrările CUC, inclusiv și reprezentanții Tiraspolului, care au participat la elaborarea acestuia.

Cu regret, este de remarcat faptul că, probabil după efectuarea unor consultări la un nivel”mai înalt”, partea transnistreană și-a schimbat diametral opus poziția. Astfel, prin diverse interpretări și insinuări a încercat să modifice accentele și subiectele ce urmau a fi discutate astăzi, fiind vădită intenția acestora de a evita în mod categoric semnarea unei decizii la subiectul asigurării liberei circulații în Zona de Securitate.

Este evident faptul că, componenta transnistreană în CUC, susținută tacit de partea rusă, nu este dispusă să soluționeze pozitiv problemele existente în zona de responsabilitate a forțelor de pacificare şi, în practică, acţiunile ei se rezumă la blocarea și discreditarea mecanismului actual de monitorizare a situației în Zona de Securitate, cu încălcarea prevederilor Acordului din 21 iulie 1992 și a altor documente referitoare la principiile reglementării pașnice a conflictului de pe r.Nistru.

Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control