Politicienii de dreapta din Moldova şi Ucraina fac jocul liderului Transnistriei, Evgheni Şevciuk. De asemenea opinie este deputatul Sovietului Suprem al Transnistriei, politologul Andrei Safonov.
Potrivit agenţiei „INFOTAG”, el a scris pe reţelele de socializare că echipa lui Şevciuk, din momentul crizei valutare din primăvara lui 2016, „mizează pe acutizarea situaţiei social-economice din regiune”.
„Există versiuni că scopul său final este de a provoca proteste stradale cu introducerea situaţiei economice extraordinare şi anularea alegerilor prezidenţiale”, a spus Safonov.
Potrivit spuselor sale, „holdingul „Sherif”, în pofida situaţiei dificile, a organizat livrarea carburanţilor în Transnistria”.
„Pe rafturile magazinelor au început să apară produse. Acum a devenit mai dificil de a organiza provocări în scopul anulării alegerilor. Dar nu s-a renunţat încă la ideea dată. Imediat ce a fost reluat importul în Transnistria de produse alimentare şi carburanţi, a fost limitat importul de mărfuri pe cale ferată pe la „Kuciurgan”. Totodată, Şevciuk şi anturajul său nu au comentat. Acum s-a închis ultima „portiţă” feroviară – la Slobodka”, constată el, comentând decizia Ucrainei de a interzice importul de mărfuri accizabile prin staţia „Slobodka”.
Deputatul se întreabă: oare situaţia dată nu este o înţelegere între cei care vor să rămână la putere în Transnistria şi politicienii din statele vecine?
„Este avantajos pentru Kiev şi Chişinău Şevciuk în postura de preşedinte? Este! Anume de el şi au nevoie. Deoarece este cel mai conciliant dintre politicieni în relaţiile cu Occidentul şi Moldova. Politica sa a „paşilor mici” este cea mai bună dovadă. Forţele care se opun Transnistriei vor să rupă de la Tiraspol noi paşi „mici” sau deja mari, atât timp, cât actualul preşedinte este la putere”, consideră Safonov.
Sursa: http://www.infotag.md/rebelion-ro/227617/