09.04.2014: Viceprim-ministrul Eugen CARPOV a avut o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Regatului Danemarcei, Martin LIDEGAARD

 

Viceprim-ministrul Eugen Carpov a avut astăzi, 08 aprilie 2014, o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Regatului Danemarcei, Martin Lidegaard.

În cadrul întrevederii a fost realizat un schimb de opinii pe marginea situaţiei regionale legată de evenimentele din Ucraina şi impactul acestora asupra procesului de reglementare a conflictului transnistrean. În acest sens, Eugen Carpov a subliniat importanţa sprijinului din partea actorilor internaţionali în menţinerea stabilităţii şi dinamizării dialogului îndreptat spre integrarea europeană şi reintegrarea ţării.

Totodată, viceprim-ministrul a informat şeful diplomaţiei daneze despre propunerea părţii transnistrene de amânare a rundei de negocieri “5+2”, care a fost planificată pentru 10-11 aprilie la Viena. În acest sens, Eugen Carpov a menţionat că autorităţile de la Chişinău întreprind eforturi susţinute în vederea continuării discuţiilor în cadrul formatului de negocieri “5+2” şi menţinerii platformelor existente de dialog.

În vederea atingerii progresului în direcţia reglementării conflictului transnistrean, vicepremierul a subliniat că este nevoie de voinţă politică din partea tuturor actorilor implicaţi şi a pledat pentru conjugarea eforturilor partenerilor în scopul avansării discuţiilor pe toate cele trei “coşuri” tematice ale agendei negocierilor în formatul “5+2”.

La rândul său, ministrul de externe al Danemarcei, Martin Lidegaard, a apreciat eforturile depuse de către autorităţile Republicii Moldova pe dimensiunea integrării europene a Republicii Moldova şi a dat asigurări că ţara pe care o reprezintă va fi conectată la evoluţiile procesului de reglementare a conflictului transnistrean.

La finalul întrevederii viceprim-ministrul Eugen Carpov a mulţumit oficialului danez pentru manifestarea sentimentului de solidaritate al Regatului Danemarcei faţă de parcursul european al ţării. La fel, ambii oficiali au reconfirmat eficienţa continuării dialogului bilateral, care poate influenţa pozitiv perspectivele de integrare europeană şi reintegrare a Republicii Moldova.

 

Sursa: Biroul de Reintegrare