Autorităţile autoproclamatei RMN speră că în legea bugetului Rusiei pentru anul 2018 va fi prevăzut „ajutor pentru Transnistria”.
Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la site-ul liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, acest subiect a fost discutat în ajun, la întrevederea cu preşedintele Sovietului Suprem (SS), Alexandr Şcerba.
Speakerul l-a informat pe președintele despre rezultatele preliminare ale vizitei deputaților transnistreni la Moscova și despre întâlnirile cu deputații în Duma de Stat.
Potrivit lui, datorită întâlnirilor care au avut loc, problema acordării de asistență pentru Transnistria în cadrul examinării proiectului bugetului federal pentru anul 2018 a fost deja inclusă în ordinea de zi a fracțiunilor PLDR, „Spravedlivaia Rossia” și PCFR, care vor avea loc pe 10 octombrie.
„În acest sens, se desfășoară un dialog şi cu reprezentanții partidului de guvernare, cu membrii fracțiunii „Edinaia Rossia”. După ce vom obţine sprijinul reprezentanților tuturor fracțiunilor din Dumă, vom putea vorbi despre reprezentarea intereselor Transnistriei, care vor fi prezentate într-un amendament la proiectul bugetului Rusiei pentru 2018. Acestea sunt rezultate intermediare. Ele inspiră cel puţin un optimism sigur”, a spus Şcerba.
Krasnoselski a recomandat intensificarea eforturilor pentru adoptarea altor proiecte importante pentru transnistreni, aflate în proces de examinare în Duma de Stat. Este vorba de facilitarea dobândirii cetățeniei rusești, aplicarea capitalului matern rusesc pe teritoriul Transnistriei și obținerea asigurării medicale ruse.
„Cetățenii Rusiei au fost rupţi de Patrie nu din vina lor. Prin urmare, legislația rusă trebuie să cuprindă pe deplin şi cetățenii ruși care trăiesc în afara granițelor”, a spus liderul de la Tiraspol.
El a amintit şi de viitoarele alegeri ale preşedintelui FR din martie, menționând „importanța participării legislatorilor la pregătirea pentru desfăşurarea lor pe teritoriul Transnistriei”.
Sursa: