La 5 octombrie curent, în or. Bender a avut loc o nouă şedinţă a Comisiei Unificate de Control, care a fost prezidată de delegaţia regiunii transnistrene.
Ordinea de zi a şedinţei a cuprins două subiecte: chestiuni organizatorice şi raportul Comandamentului Militar Întrunit privind situaţia din Zona de securitate.
La primul subiect de pe ordinea de zi, la solicitarea delegaţiei regiunii transnistrene, Comisia Unificată de Control a aprobat un observator militar nou – căpitanul Petrov Nicolai, care l-a substituit în această funcţie pe lt.col Liceacov Alexandr.
La cel de-al doilea subiect, Comisia Unificată de Control a audiat şi aprobat raportul Comandamentului Militar Întrunit privind situaţia în Zona de securitate pentru perioada 27.09 – 03.10.2017.
Totodată, este de menţionat că în contextul demersului Ambasadorului Federaţiei Ruse în Republica Moldova Farit Muhametşin, difuzat în şedinţa din 29 iunie curent, şeful delegaţiei Federaţiei Ruse în CUC Ilia Uvarov a propus organizarea unei întruniri comune a copreşedinţilor CUC şi a şefilor superiori ai Contingentelor militare ale părţilor. Întrunirea în cauză va avea drept obiectiv pregătirea dezbaterilor pe marginea restanţelor de pe agenda CUC şi a consultărilor cu privire la eficientizarea activităţii Comandamentului Militar Întrunit şi în special a observatorilor militari. În context, delegaţia moldovenească a insistat ca la această întrunire să participe reprezentanţii Ucrainei şi ai Misiunii OSCE în Moldova, propunere acceptată în mod unanim şi preconizată pentru 10 octombrie curent.
Următoarea şedinţă a Comisiei Unificate de Control va avea loc pe data de 12 octombrie 2017.
Delegaţia Republicii Moldova în CUC
Sursa:
http://gov.md/ro/content/activitatea-cuc-inregistreaza-o-dinamica-pozitiva-timida