Înlocuirea pacificatorilor ruşi în Transnistria cu „căştile albastre” ale ONU nu va duce la nimic bun, susţine secretarul de stat, viceministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Grigorii Karasin.
Potrivit agenţiei INFOTAG, într-un interviu pentru publicaţia „Kommersant”, el a spus că „operațiunea unică de menținere a păcii pe Nistru și-a dovedit eficacitatea timp de un sfert de secol, acolo nimeni nu împuşcă, nimeni nu moare, iar schimbarea formatului acesteia cu unul al ONU nu va duce la nimic, ci doar la o acutizare periculoasă a situaţiei”.
Potrivit lui Karasin, „Federația Rusă și multe alte state membre responsabile ale ONU au o atitudine destul de sceptică” faţă de inițiativa Chișinăului de a discuta la sesiunea Adunării Generale a ONU problema retragerii trupelor ruseşti din Republica Moldova, văzând în ea „pericolul unei noi surse de tensiune deschisă în Europa de Sud-Est”.
„Soluția reală pentru problema transnistreană constă nu în declararea de la tribuna ONU a unor propuneri „revoluționare”, în spatele cărora se află interesele și tendinţe străine, ci în activitatea metodică a „Reuniunii permanente pentru problemele politice” în cadrul procesului de negocieri privind reglementarea conflictului transnistrean (formatul „5+2”). Acest mecanism recunoscut pe plan internațional este acea platformă în care trebuie găsită o formulă viabilă de reglementare”, susţine secretarul de stat, care şi-a exprimat nedumerirea „de ce reprezentanții OSCE tărăgănează cu acest lucru”.
El consideră că „toate raţionamentele cu privire la posibilitatea frângerii formatului actual al operațiunii de menținere a păcii și retragerea trupelor rusești din stânga Nistrului sunt rupte de realitate și ignoră complet opinia locuitorilor Transnistriei, care le văd ca o garanție pentru existența lor pașnică”.
Karasin afirmă că trupele rusești se află pe malul stâng al Nistrului pe bază legală.
„Pe 21 iulie 1992, președintele Rusiei și cel al Republicii Moldova au semnat în prezența liderului Transnistriei Acordul cu privire la principiile de reglementare pașnică a conflictului armat. În conformitate cu acesta, a fost constituită și funcționează Comisia Unificată de Control și forțele comune de menținere a păcii, formate din contingentele rus, moldovenesc și transnistrean. Pentru îndeplinirea acestui acord, la 28 iulie 1992, a fost adoptat un protocol privind componenţa numerică şi amplasarea forțelor de menținere a păcii. Acest document prevede prezența pe teritoriul Moldovei a șase batalioane rusești (dintre care unul este în rezervă), precum și un escadron de elicoptere și un grup de comunicații. În același timp, în prezent, această cotă a părţii ruse nu este completă”, a menționat el.
Potrivit lui, retragerea armelor și munițiilor rusești de la depozitul din Cobasna este dificilă pentru că acest lucru „trebuie să-l accepte înşişi transnistrenii, trebuie să-şi dea acordul Chișinăul şi, totodată, este necesară permisiunea Ucrainei, iar aceasta nu este chiar atât de ușor cum pare la prima vedere”.
Sursa: