Informaţiile precum că Ucraina şi-ar fi retras militarii care participă la acţiunea de pacificare din Transnistria nu corespund realităţii – susţine şeful Biroului pentru Reintegrare, George Balan.
Fiind solicitat de TRIBUNA să comenteze aceste informaţii, el a admis că o confuzie putea să apară în legătură cu faptul că recent şi-a încheiat misiunea precedentul contingent de pacificatori ucraineni. „Aceştia au plecat, dar, acum cîteva zile, noi a fost aprobată o nouă listă cu militari din partea Ucrainei. Ei participă la acţiunile de monitorizare din zona de securitate. Am avut deja o discuţie şi cu noul comandant al pacificatorilor ucraineni. Apropo, ei îşi îndeplinesc conştiincios angajamentele pe care le au în zona de securitate şi, în genere, nici nu s-a pus problema retragerii lor de aici”, a menţionat George Balan
Sursa: