Veniturile mici la fondul social fac imposibilă majorarea din 1 iunie a pensiilor în Transnistria. Despre aceasta a comunicat la şedinţa Guvernului, ministrul pentru Protecţie Socială şi Muncă, Elena Culicenco.
Potrivit agenţiei „INFOTAG”, cu referire la site-ul Cabinetului de miniştri din Transnistria, ea a explicat că în lunile ianuarie-februarie fondul social a primit cu 22,9 mil. rub. mai puţin. comparativ cu perioada de referinţă din anul 2015 şi vor fi necesare modificări de rigoare la buget, care încă este examinat în Sovietul Suprem.
Ca urmare, cuantumul minim al pensiilor de vârstă cu experienţa comună de muncă se va păstra în 2016 la nivel de 616 ruble ($54,2), în locul a 632 de ruble.
„În rezultat, se va produce diminuarea cheltuielilor planificate la achitări. Dar aceste resurse vor fi folosite pentru majorarea cheltuielile de asigurare de pensii. Noi considerăm că este raţional, având în vedere că astăzi cifra pensionarilor este mai mare decât s-a planificat la formarea bugetului”, a menţionat Culicenco.
Preşedintele Guvernului, Pavel Procudin, a spus, comentând decizia Guvernului, că „din cauza crizei resimţite de toţi, aceasta este o măsură forţată, dar necesară”.